Din voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a Preacuratei Maicii Sale, am serbat și în acest an hramul Parohiei noastre, „Adormirea Maicii Domnului”, săvârșind în ajun slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului într-un sobor de 6 preoți, iar în ziua hramului, Paraclisul Maicii Domnului, Sf. Liturghie, la care s-au împărtășit mai mulți enoriași cu pruncii lor, slujbe săvârșite intr-un sobor de 5 preoți.
Dar Maica Domnului a dorit ca în acest an să mai avem un motiv de bucurie, căci iată, cunoscând o dorință a noastră mai veche – de a ridica o troiță – a îngâduit Fecioara Maria ca să gasim o persoană iubitoare de Dumnezeu care să doneze banii necesari unei troițe frumoase pe care să o inchinăm Preasfintei Treimi, dar care să fie dedicată în special eroilor neamului nostru ce s-au jertfit pentru apărarea patriei, a neamului și a credinței noastre strămoșești, comemorând astfel împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Și astfel, după ce ne-a izbăvit din numeroase ispite și încercări, astăzi, după Sf. Liturghie am mers preoții și poporul în procesiune la noua troiță spre a o sfinți, ca toți cei ce își vor îndrepta privirea spre Sf. Cruce să se închine, să dea slavă Domnului și să aducă recunoștință eroilor neamului nostru.