Biserica Parohiei Valea Satului a fost începută în anul 1941 de către P.C. pr. Cezar, dar care nu a putut să o și finalizeze, fiind împușcat de ruși în anul 1944. Nici cel care a urmat slujitor în această Parohie nu a reușit să o termine, P.C. Boris Crăciun (1944 - 1946).
Totuși, Biserica este terminată în 1947 de către P.C. pr. Fântână Vasile, ce a slujit aici între anii 1946 – 1957. Hramul Bisericii, „Sf. Dumitru”, a fost stabilit după numele meșterului ce a lucrat la zidirea ei, Zaporojanu Dumitru, ca o dorință a acestuia. În timpul păstoririi sale în acest sat, pr. Vasile a construit și o Casă parohială (1954 – 1956).
Ultimul preot paroh a fost P.C. pr. Grosu Ion, între anii 1957 – 1978, urmând ca până în 1998, aici să slujească doar preoți suplinitori.
Primul dintre ei a fost P.C. pr. Săcrieru (1978 – 1979), urmat de P.C. pr. Roșu Petru (1979 – 1982). În timpul suplinirii sale s-a pictat Biserica, s-a împrejmuit cimitirul cu gard și a fost schimbată tabla de pe Biserică.
Pr. Roșu a fost urmat de P.C. pr. Gheorghe Mihai, între 1982 – 1984, iar mai apoi de P.C. Toma Dumitru, până în 1998. În timpul slujirii sale, pr. Toma a renovat și mărit Biserica (1990 – 1993), fiind sfințită de P.S. Calinic Botoșăneanul, în 1993, stabilindu-se și actualul hram, la cererea enoriașilor Parohiei, - „Adormirea Maicii Domnului”. În timpul renovării Bisericii, Casa parohială a fost vândută, banii fiind folosiți la renovare (1992).
Primul preot paroh de după perioada comunistă a fost P.C. pr. Ioan Florin Florescu, dar a cărui ședere a fost de scurtă durată, 1998 – 2001, perioadă în care a suplinit și Parohia Ciocârlești.
Parohia a devenit iarăși filie prin suplinirea ei de către P.C. Bucătaru Vasile, între 2001 – 2003.
Din februarie 2003, din voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a Maicii Domnului, Parohia Valea Satului are ca preot paroh pe P.C. pr. Proca Ionel. Cu mult efort financiar din partea enoriașilor și a unor sponsori s-a reușit construcția unei noi Case parohiale (2006 – 2014), pe un teren cumpărat în 2004, la marginea satului. Sfintirea casei a fost savarsita de IPS Teofan la data de 20 oct. 2014, impreuna cu un sobor de preoți.
Din primăvara anului 2013 au inceput demersurile necesare contruirii unei Case praznicale.